O manifestare neobisnuita a lui Bucurie

Azi dupa-amiaza ma aflam in Parcul Tei pe o banca. Bucurie, ca de obicei, ma insotea. Se odihnea sub banca pe care stateam. Eu citeam din volumul al 3-lea din "Conversatii cu Dumnezeu" al autorului Neale Donald Walsch. Ma aflam la un pasaj de la pg. 84 in care era scris: " ... realitatea este ca voi sinteti creaturi Divine, care creeaza in mod divin propria realitate, pe masura ce O traiti ca experienta. Daca voi ati alege sa incetati a va mai crea propria realitate individuala si ati incepe sa intelegeti si sa traiti experienta realitatii unificate mai extinse, ati avea oportunitatea imediata de a o face." Citind acest pasaj, incercam sa fac exact asa cum zicea, sa incetez a-mi mai crea propria realitate individuala.

Intamplare sau nu (desi nu mai cred in coincidente intamplatoare), imediat ce am terminat de citit pasajul, Bucurie s-a ridicat rapid si a plecat brusc pe alee. Pana acum nu mai avusese astfel de plecari. Se mai ridica si pleca atunci cand pe langa noi treceau persoane pe care el le cunostea si cu care avea o relatie mai apropiata, insa mai intai imi arunca mie o privire si apoi pleca dand din coada de bucurie.

De data aceasta insa, a plecat ca si cand si-ar fi dat brusc seama ca este singur, ca eu nu mai sint acolo, coada nu o tinea in sus si nici nu dadea din ea. Parea dezorientat. A mers cam 20-30 metri si s-a oprit. Eu m-am ridicat in picioare si l-am urmarit cu privirea sa vad cu cine vrea sa se intalneasca. Nu s-a intalnit cu nimeni. Cu un aer descumpanit, dupa ce s-a oprit s-a intors cu fata in sensul din care venise si a inceput sa paseasca incet inapoi. Eu am inceput sa misc usor mana in care tineam cartea, ca sa ii transmit un semnal ca cineva il observa. Intr-adevar, la un moment dat a observat acest lucru si a inceput sa mearga mai atent. Cand m-a recunoscut, a venit la mine alergand cu coada in sus si plin de bucurie, ca si cand pe mine m-ar fi cautat de fapt. L-am mangaiat si l-am intrebat "Ce s-a intamplat? M-ai pierdut?" Apoi si-a reluat locul langa banca pe care m-am asezat.

Am avut acest sentiment, ca in momentul in care am citit pasajul respectiv Bucurie nu m-a mai perceput in realitatea lui si, aflandu-se "singur", a plecat grabit sa ma caute.