M-am hotarat sa va scriu despre o experienta inedita pe care am avut-o
cu o cioara.
Locuiesc pe Bd. Lacul Tei si obisnuiesc adesea sa fac plimbari prin Parcul Tei. Mai multa vreme am fost in controversa cu ciorile, in sensul ca atunci cand ma vedeau ca intru in zona verde de sub copaci incepeau sa craune ca sa ma determine sa plec. Am trecut prin diverse stari: mirare, frustrare, uneori m-am infuriat si ma gandeam sa arunc dupa ele cu pietre sau lemne (dar n-am facut-o). M-am gandit mai apoi ca poate le-am deranjat cu ceva vreodata si le-am cerut iertare; le-am trimis iubire; am inceput sa fiu mai atent la felul cum scoteau sunetele si am inceput sa le imit pe cele care mi se pareau mie a fi prietenoase si impaciuitoare. Foarte greu am reusit ca, la un moment dat, sa ma tolereze. De obicei "vorbeam" cu ele prin diferite craonituri pana cand "le convingeam" si taceau sau plecam.
A trecut timpul si se pare ca acel conflict a disparut. In una din zilele trecute, am facut din nou o plimbare prin parc. Am doua locuri favorite: un pin alaturi de care stau lipit cu spatele si apoi il imbratisez, si o zona intre niste artari mari, care este imprejmuita si de 5 salcami mai mici.
Mai intai am fost la pinul de care am spus, am stat langa el si apoi l-am imbratisat si prin el i-am transmis Mamei Pamant: "Multumesc! Te iubesc! Iarta-ma!"
M-am deplasat apoi la zona dintre artari. Acea zona o simt ca un mic portal de energie. Am stat acolo si m-am simtit purificat si incarcat.
Am iesit apoi din acea zona si am intrat pe aleea pavata, cu intentia de a merge inapoi acasa. Mergand cativa pasi pe alee, am vazut o cioara cum se uita intr-un cos de gunoi de pe marginea aleii. Am incetinit putin si m-am indepartat pentru ca stiam ca sint sperioase (sau precaute) si zboara repede. De multe ori mi s-a intamplat. As fi vrut sa le vad mai de aproape, dar fugeau. De data aceasta insa, cand am trecut pe langa cioara de care spuneam, aceasta nu a fugit si nu a dat nici un semn ca s-ar teme de mine. Mai mult, mi-a aruncat o privire din care am perceput ca era deosebita de toate ciorile ce le vazusem pina acum. In plus, mai scotea si niste caraieli domoale de parca ar fi vorbit. M-am oprit. Ea a zburat de pe cosul de gunoi pe care era, pe un altul care era chiar mai aproape de mine. Vazuse acolo niste coji de seminte de floarea soarelui si incerca sa le scoata. I-am zis: "Cauti cam degeaba, nu cred ca o sa mai gasesti seminte pe acolo". Ea m-a ignorat si si-a vazut mai departe de treaba. Am hotarat sa ma apropii de ea. Am luat-o incet, pe ocolite. Am ajuns la cosul de gunoi. Nu imi venea sa cred ca inca nu zburase. Ma gandeam ca poate nu m-a vazut din cauza ca era prea preocupata. Apoi, am inceput sa ciocanesc si eu usor cu degetul in cosul de gunoi, in ideea sa ii arat ca "sintem din aceeasi breasla". A inceput sa se uite la mine, la mana mea cu care loveam usor in cos. Scotea din nou acele craonituri pe ton incet si domol. Am inceput sa imit si au acele sunete si m-am apropiat si mai mult. Am intins usor mana catre ea; imi era putin teama sa nu ma loveasca cu ciocul, mai ales ca am vazut-o cum si-l deschidea. Am luat o frunzulita de pe jos si am apropiat-o de ciocul ei deschis. A prins frunzulita in cioc. Am tras incet de frunzulita, dar nu i-a dat drumul, o tinea strans si atat. Am apropiat apoi incet mana de pieptul ei si am inceput sa o ating usor cu degetele. Mi se parea incredibil sa fac lucrul acesta. Dar partea cea mai frumosa urma sa se desfasoare. A dat drumul la frunzulita si a deschis din nou ciocul. Am luat un fir de iarba si i l-am intins. L-a prins in cioc si a ramas asa. O cioara cu un fir de iarba in cioc, statea langa un om care o mangaia pe piept si amandoi caraiau in surdina. Incepusem sa amortesc la picioare, caci stateam pe ciuci. Trece o doamna pe langa mine si zice: "_ Vai, ce are, are ceva rupt de sta asa?" I-am zis: "_ Nu stiu!" Apoi, cioara, care se afla pe pamant, incepe sa "vorbesca" tot pe limba ei, se misca putin, isi intinde un picior si o aripa. Eu o imit, "vorbesc" ca ea si ma misc stanga si dreapta din pozitia "ciucit" cum stateam. Cioara falfaie din aripi si zboara pe marginea cosului de gunoi. Ma ridic si eu, apropii din nou mana de ea si incerca sa vad daca i-ar place sa o mangai pe cap. Incep usor, de la piept, de unde se obisnuise, apoi urc treptat si intr-un final ajung la cap.
Raman consternat cand constat ca parca asteptase asta de mult. Isi ridica ciocul in sus si inchidea ochii de placere. Am mangaiat-o si pe cioc, si pe cap, si pe sub cioc... Trece alta doamna cu un carucior in care isi plimba copilu. Se uita stupefiata si zicea"_ Asta e ciudat!" Cand se intoarce ii spun: "- Ii place sa fie mangaiata". "_Da?" zice. Si incearca sa se apropie. Cioara o vede si incepe sa se agite. "_Usor!" Ii spun. Se opreste si ii spune copilului din carucior: "_Uite, mami, pasarica, ... vezi?"
La un moment dat, de undeva se aude un zgomot mai puternic, iar cioara zboara si se duce mai departe sub un corcodus si incepe sa manance o corcodusa storcita de pe jos. Atunci am inteles de ce se tot gainata "apos". Ca am uitat sa spun: in toata perioada asta s-a gainatat de 3-4 ori de parca era stricata la stomac.
Cam asta a fost. O experienta extraordinara! Cand sa plec, mi-am dat seama ca m-a mai observat cineva in tot acest timp. Un tanar isi plimba cainele in zona amenajata pentru caini. Cainele isi facea de lucru, iar el ramasese spectator la mine si cioara.
Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi aceasta istorioara. Daca are cineva vreo inspiratie in legatura cu acest eveniment si simte ce trebuie sa mi-o transmita, il rog sa o faca.
Va imbratisez si va iubesc!
Sabinu
Locuiesc pe Bd. Lacul Tei si obisnuiesc adesea sa fac plimbari prin Parcul Tei. Mai multa vreme am fost in controversa cu ciorile, in sensul ca atunci cand ma vedeau ca intru in zona verde de sub copaci incepeau sa craune ca sa ma determine sa plec. Am trecut prin diverse stari: mirare, frustrare, uneori m-am infuriat si ma gandeam sa arunc dupa ele cu pietre sau lemne (dar n-am facut-o). M-am gandit mai apoi ca poate le-am deranjat cu ceva vreodata si le-am cerut iertare; le-am trimis iubire; am inceput sa fiu mai atent la felul cum scoteau sunetele si am inceput sa le imit pe cele care mi se pareau mie a fi prietenoase si impaciuitoare. Foarte greu am reusit ca, la un moment dat, sa ma tolereze. De obicei "vorbeam" cu ele prin diferite craonituri pana cand "le convingeam" si taceau sau plecam.
A trecut timpul si se pare ca acel conflict a disparut. In una din zilele trecute, am facut din nou o plimbare prin parc. Am doua locuri favorite: un pin alaturi de care stau lipit cu spatele si apoi il imbratisez, si o zona intre niste artari mari, care este imprejmuita si de 5 salcami mai mici.
Mai intai am fost la pinul de care am spus, am stat langa el si apoi l-am imbratisat si prin el i-am transmis Mamei Pamant: "Multumesc! Te iubesc! Iarta-ma!"
M-am deplasat apoi la zona dintre artari. Acea zona o simt ca un mic portal de energie. Am stat acolo si m-am simtit purificat si incarcat.
Am iesit apoi din acea zona si am intrat pe aleea pavata, cu intentia de a merge inapoi acasa. Mergand cativa pasi pe alee, am vazut o cioara cum se uita intr-un cos de gunoi de pe marginea aleii. Am incetinit putin si m-am indepartat pentru ca stiam ca sint sperioase (sau precaute) si zboara repede. De multe ori mi s-a intamplat. As fi vrut sa le vad mai de aproape, dar fugeau. De data aceasta insa, cand am trecut pe langa cioara de care spuneam, aceasta nu a fugit si nu a dat nici un semn ca s-ar teme de mine. Mai mult, mi-a aruncat o privire din care am perceput ca era deosebita de toate ciorile ce le vazusem pina acum. In plus, mai scotea si niste caraieli domoale de parca ar fi vorbit. M-am oprit. Ea a zburat de pe cosul de gunoi pe care era, pe un altul care era chiar mai aproape de mine. Vazuse acolo niste coji de seminte de floarea soarelui si incerca sa le scoata. I-am zis: "Cauti cam degeaba, nu cred ca o sa mai gasesti seminte pe acolo". Ea m-a ignorat si si-a vazut mai departe de treaba. Am hotarat sa ma apropii de ea. Am luat-o incet, pe ocolite. Am ajuns la cosul de gunoi. Nu imi venea sa cred ca inca nu zburase. Ma gandeam ca poate nu m-a vazut din cauza ca era prea preocupata. Apoi, am inceput sa ciocanesc si eu usor cu degetul in cosul de gunoi, in ideea sa ii arat ca "sintem din aceeasi breasla". A inceput sa se uite la mine, la mana mea cu care loveam usor in cos. Scotea din nou acele craonituri pe ton incet si domol. Am inceput sa imit si au acele sunete si m-am apropiat si mai mult. Am intins usor mana catre ea; imi era putin teama sa nu ma loveasca cu ciocul, mai ales ca am vazut-o cum si-l deschidea. Am luat o frunzulita de pe jos si am apropiat-o de ciocul ei deschis. A prins frunzulita in cioc. Am tras incet de frunzulita, dar nu i-a dat drumul, o tinea strans si atat. Am apropiat apoi incet mana de pieptul ei si am inceput sa o ating usor cu degetele. Mi se parea incredibil sa fac lucrul acesta. Dar partea cea mai frumosa urma sa se desfasoare. A dat drumul la frunzulita si a deschis din nou ciocul. Am luat un fir de iarba si i l-am intins. L-a prins in cioc si a ramas asa. O cioara cu un fir de iarba in cioc, statea langa un om care o mangaia pe piept si amandoi caraiau in surdina. Incepusem sa amortesc la picioare, caci stateam pe ciuci. Trece o doamna pe langa mine si zice: "_ Vai, ce are, are ceva rupt de sta asa?" I-am zis: "_ Nu stiu!" Apoi, cioara, care se afla pe pamant, incepe sa "vorbesca" tot pe limba ei, se misca putin, isi intinde un picior si o aripa. Eu o imit, "vorbesc" ca ea si ma misc stanga si dreapta din pozitia "ciucit" cum stateam. Cioara falfaie din aripi si zboara pe marginea cosului de gunoi. Ma ridic si eu, apropii din nou mana de ea si incerca sa vad daca i-ar place sa o mangai pe cap. Incep usor, de la piept, de unde se obisnuise, apoi urc treptat si intr-un final ajung la cap.
Raman consternat cand constat ca parca asteptase asta de mult. Isi ridica ciocul in sus si inchidea ochii de placere. Am mangaiat-o si pe cioc, si pe cap, si pe sub cioc... Trece alta doamna cu un carucior in care isi plimba copilu. Se uita stupefiata si zicea"_ Asta e ciudat!" Cand se intoarce ii spun: "- Ii place sa fie mangaiata". "_Da?" zice. Si incearca sa se apropie. Cioara o vede si incepe sa se agite. "_Usor!" Ii spun. Se opreste si ii spune copilului din carucior: "_Uite, mami, pasarica, ... vezi?"
La un moment dat, de undeva se aude un zgomot mai puternic, iar cioara zboara si se duce mai departe sub un corcodus si incepe sa manance o corcodusa storcita de pe jos. Atunci am inteles de ce se tot gainata "apos". Ca am uitat sa spun: in toata perioada asta s-a gainatat de 3-4 ori de parca era stricata la stomac.
Cam asta a fost. O experienta extraordinara! Cand sa plec, mi-am dat seama ca m-a mai observat cineva in tot acest timp. Un tanar isi plimba cainele in zona amenajata pentru caini. Cainele isi facea de lucru, iar el ramasese spectator la mine si cioara.
Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi aceasta istorioara. Daca are cineva vreo inspiratie in legatura cu acest eveniment si simte ce trebuie sa mi-o transmita, il rog sa o faca.
Va imbratisez si va iubesc!
Sabinu
