vineri, 28 octombrie 2011

O cioara mai neobisnuita II

Daca sinteti curiosi in legatura cu acest subiect, voi face o actualizare.

Dupa evenimentul descris, la fiecare iesire in parc pe care am facut-o am dorit sa ma mai intalnesc cu acea cioara. Tot cautam, "vorbeam" cu toate ciorile ce le intalneam, insa nimic. Treptat, dorinta de a o regasi s-a diminuat pana cand am ajuns la un echilibru in interior: daca o mai gasesc bine, daca n-o mai gasesc tot bine!

Si, ... intr-o zi, ... ma plimbam ca de obicei prin parc. Cu mine se aflau niste caini (ca am uitat sa va spun: mai am niste istorioare si cu cainii - daca ma suportati, vi le voi scrie la un moment dat). Mergeam agale pe langa debarcader si din mers am vazut ca in zona de imbarcare se plimba o cioara, destul de aproape de niste oameni, si cu o atitudine dezinvolta. Ma despartea un gard de sarma de acea zona. M-am gandit: "_ Sa fie oare "ea", cea cu care am relationat?" "Hai sa incerc sa "vorbesc" cu ea!" M-am apropiat de gard si am inceput sa carai in stilul acela domol pe care il auzisem la prima intalnire. Ma mai intrerupeau cainii, care se jucau intre ei si care mai voiau sa le dau si atentia mea. Ei bine, cioara m-a auzit si a inceput sa fie atenta la mine. A falfait o data din aripi si s-a apropiat zburand pe o masa. Apoi a zburat pe un acoperis care era putin deasupra gardului de sarma de care spuneam ca ne separa. S-a apropiat de mine, pana a ajuns pe gard. Apoi a deschis ciocul. In acel moment am fost convins ca este aceeasi cioara pe care am mangaiat-o anterior, si am inteles si de ce a deschis ciocul! Atat la prima intalnire, cat si la cea de-acum, ea imi facea semn ca este dispusa sa manance ceva, daca eu ii ofer! Si cand ma gandesc ca, prima data, mi-a fost teama ca voia sa ma muste cu ciocul!!! I-am spus ca din pacate nu am nimic de mancare sa ii dau, insa m-am aplecat, am rupt un fir de iarba si i l-am oferit. L-a prins in cioc, precum la prima intalnire. Apoi am vrut sa o mangai. M-am intins catre ea, am atins-o, insa apoi a zburat brusc pentru ca ... unul dintre caini, care era de fapt o catea, a urmarit toata scena si, probabil din gelozie, a latrat catre cioara si a sarit cu labele din fata pe gard.

Si asta a fost! De atunci n-am mai intalnit-o. Sint convis ca daca o sa vrea sa ne mai intalnim, va veni. Oricum, relatia mea cu ciorile este total schimbata. De la indiferenta si uneori chiar aversiune vizavi de ele, acum vad doar SURSA care le anima si ca aceeasi SURSA se afla in tot.

A! Si mi-am mai amintit ceva! Cam cu 1-2 luni inainte de prima mea intalnire cu aceasta cioara, mi s-a mai intamplat un lucru. In timp ce stateam si ma purificam in micul portal energetic dintre artari, am vazut ceva care a cazut jos la pamant, la cca 10 metri de mine. M-am apropiat si am vazut o cioara muribunda. Nu mai avea putere nici sa mearga, cazuse pe o parte si din cand in cand isi deschidea ciocul, incercand sa respire. Mi-am dat seama ca asta era problema ei: nu mai putea sa respire, aerul nu-i mai patrundea in plamani. Ca urmare, urma sa moara rapid. M-am hotarat sa o "asist" in acest proces al mortii, nestiind ce altceva as putea sa ii fac. Am lasat-o tot pe pamant, dar am mentinut-o intre palme, am mangaiat-o si am incurajat-o. In scurt timp, inima a inceput sa ii bata foarte repede si a tinut-o asa un timp apoi a incetat brusc. Cioara s-a incordat si intins la maxim, de la cioc si pana la coada si picioare, apoi s-a relaxat si ... gata. I-am trimis lumina si i-am facut semne de lumina deasupra trupului, astfel ca sufletul ei sa ajunga in lumina. M-am simtit ca un preot din vechime care conducea sufletele muribunzilor spre lumina in momentul desprinderii de trup.

Ulterior, dupa ce m-am intalnit prima data cu "cioara cea neobisnuita", mi-a trecut prin minte ca aceasta ar putea fi perechea celei pe care am asistat-o in moarte. Dumnezeu stie! Oricum, este bine, si Ii multumesc pentru toate aceste experiente!

Va imbratisez cu drag,
Sabinu